Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Botoșani au cerut ca unitățile de învățământ din județ care au WC-uri în curte și care ar putea pune în pericol viața copiilor să nu-și înceapă activitatea în noul an școlar. Medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, a declarat joi, într-o conferință de presă, că în urma controalelor realizate în școlile din județ prin ordinul prefectului, au fost identificate mai multe unități de învățământ în mediul rural, în special grădinițe, cu WC-uri în curte și care nu sunt conforme.
Ea a dat drept exemplu Grădinița Vicoleni și Grădinița Sapoveni, ambele din comuna Ungureni, însă a spus că în astfel de situații sunt și alte unități de învățământ.
”În general sunt grădinițe unde grupul sanitar este în curte. Noi am recomandat ca în aceste unități să nu se înceapă activitatea, pentru că sunt zone care pot provoca daune copiilor și nu ne permitem acest lucru. Sunt WC-uri în curte, nu sunt conforme și ar pune în pericol viața copiilor și nu ne dorim acest lucru. Nu sunt singurele exemple, dar preferăm integritatea copiilor și nu dorim să avem probleme. Mai avem unități de învățământ cu toatele în curte, dar sunt OK”, a precizat directorul DSP Botoșani.
De partea cealaltă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Ada Macovei, a declarat că știa de situația de la Ungureni și ca primă măsură a dispus înlocuirea directorului școlii.
”Grădinițele au fost lăsate neigienizate la momentul acesta și fără reparațiile minime necesare funcționării. Măsurile pe care le-am dispus sunt de înlocuire a directorului, care în ultimii ani a avut bani foarte mulți de la bugetul local ,pe care i-a returnat la sfârșitul fiecărui an , pentru că pur și simplu nu a dorit să facă investițiile acolo și nici să-și asume lucrări de modernizare și dotare. De asemenea, am luat legătura cu primarul comunei, care s-a mobilizat și împreună cu personalul din ambele unități vor interveni, dar nu se poate remedia totul într-o zi”, a precizat Ada Macovei. La cele două grădinițe învață peste 50 de copii.