Liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, profesorul Liviu Axinte a avut o poziție tranșantă, marţi, la ședința cu directorii de școli, vizavi de modul de începere a noului an școlar. El a spus că este un ”dezastru” ceea ce se întâmplă la ora actuală, având în vedere faptul că, deși s-a anunțat începerea școlii cu prezență fizică, din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus, s-ar putea ca în scurt timp elevii să revină la învățământul online.
”Activitatea depusă în ultimii doi ani a fost o activitate foarte grea. Ne-am trezit deodată că trebuie să predăm online, fără să fim formați, că ministerul a transmis că toată lumea va fi formată. Nici la această oră nu cred că toată lumea este formată pentru activități online. Cel mai mult s-a mers pe autoeducare și cei mai mulți dintre colegi au reușit. S-a dovedit că nu avem eficiență la fel ca activitatea față în față.
Îmi doresc ca noul an să fie un an normal, să reușim să fie normal, dar, din câte spune directorul de la DSP (nr. medicul Monica Adăscăliței), se pare că nu va fi. Îi distrugem pe copiii aceștia. Și eu sunt părinte și am copii. Este un dezastru ce se întâmplă. nu știm cum să reacționăm, orbecăim și nu știu unde o să ajungem”, a spus Liviu Axinte, care a ținut să-i felicite pe profesori pentru activitatea didactică în sistem online.