FOTO! Asfalt pe un drum din județul Botoșani. Investiția se ridică la 38 de milioane de lei

În mai puțin de trei luni, constructorul care a preluat proiectul de modernizare a Drumului „Mănăstirilor” a reușit să toarne asfalt pe primul sector al acestui drum cu mare încărcătură turistică, anunță printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

„Lucrările de la Drumul «Mănăstirilor» au o importanță deosebită pentru județ, pentru că după ce vor fi finalizate va fi pusă în valoare una dintre zonele cu cel mai mare potențial turistic. Constructorul a demonstrat determinare și reușește să se înscrie în termenii conveniți, astfel încât lucrarea să se finalizeze cât mai repede. Avem promisiunea lui că până la începerea sezonului rece se va ajunge cu asfalt până la ieșirea din Oneaga. Totul ține de condițiile meteo.  În ciuda restricțiilor financiare, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru modernizarea fiecărui sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul”, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, care împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, a verificat stadiul lucrărilor la Drumul „Mănăstirilor”.

Vicepreședintele Dorin Birta s-a declarat mulțumit de lucrările făcute. „Mă bucur că standardele noastre de calitate au fost implementate de către constructorul care a câștigat licitația. Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a declarat Dorin Birta.

Drumul „Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 38 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta 15 milioane de lei, mai precizeaza sursa citată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *