Sfârşitul de săptămână aduce vreme rece şi ploi în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunţă cele mai ridicate temperaturi, 28 de grade, în Oltenia. În nopțile viitoare, însă, şi mai ales în prima parte a săptămânii care urmează vom simţi o scădere de temperatură mai ales în zonele depresionare, scrie Adevarul. Vineri de dimineaţă, în estul Transilvaniei s-au înregistrat doar 2-3 grade şi în nopţile viitoare nu mai sunt de aşteptat temperaturi mai mari de 11-12 grade, la nivelul întregii ţări”, a spus, într-o intervenţie la Realitatea PLUS, Florinela Georgescu, director al secţiei de meteorologie operaţională din cadrul ANM. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 4 septembrie, vremea va fi în continuare răcoroasă dimineaţa, însă apoi se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale în prima decadă a lunii septembrie.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 28 de grade, iar cele minime de duminică dimineaţa vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, spre 5 grade în cele din estul Transilvaniei. Cerul va avea înnorări temporare în nord şi nord-est unde local va ploua. În rest, cerul va fi variabil, iar ploi slabe, izolate vor fi la munte şi pe litoral şi noaptea, posibil, în Oltenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană şi în bazinul vestic al Mării Negre. Izolat în primele ore şi pe alocuri la sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă.
În Bucureşti, anunţă ANM, vremea va fi răcoroasă în orele dimineţii, apoi valorile de temperatură, mai mari decât cele din intervalul precedent, se vor situa în jurul celor normale la început de septembrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de duminică dimineaţa în jurul a 15 grade, mai scăzută în zona periurbanã unde vor fi condiţii de ceaţă. Duminică, vremea continuă să se răcească. Meteorologii anunţă că valorile termice vor fi în scădere în jumătatea de nord-est, vremea devenind rece pentru această dată în Moldova, iar în celelalte zone vor fi comparabile cu ale zilei precedente, menţinându-se în jurul celor specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în nordul Moldovei şi 28…29 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, mai coborâte, în jurul a 4 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali.
Cerul va avea înnorări în nord-est, în centru, în zonele montane şi submontane unde va ploua local şi posibil moderat cantitativ, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Vor fi şi averse, însoţite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi în bazinul vestic al Mãrii Negre, izolat în zona montană înaltă, iar noaptea şi în sud-vest. Pe spaţii mici se va forma ceaţă. Şi în Capitală, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, astfel că maxima temperaturii aerului se va situa în jurul a 25 de grade, iar minima va fi de 12…14 grade. Cerul va fi parţial noros, iar spre seară vor fi condiţii de ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla în general moderat.