Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a transmis un mesaj de condoleanțe după trecerea în neființă a maestrului Ioan Cobâlă.
O veste tristă a căzut ca un trăsnet peste noi. Maestrul Ioan Cobâlă s-a stins din viață. În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu va putea umple locul lăsat gol de unul dintre corifeii folclorului românesc.
Ioan Cobâlă a ieșit tăcut din scenă după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole, ducând folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. A condus Orchestra Rapsozii Botoșanilor peste 35 de ani, perioadă în care a fost profesor, mentor și îndrumătorul multor generații de soliști vocali și instrumentiști.
Acum, maestrul a plecat spre ceruri, dar va continua să existe în sufletele și amintirea noastră prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire, prin spectacolele care ne sunt încă vii în minte și prin tot ceea ce a însemnat el pe Pământ!
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!