Iulia Samira Giurcan, copila de 13 ani, din județul Botoșani, care a fost dată dispărută de familie a fost găsită de polițiști. Aceasta se afla tot în Bucecea, localitatea sa de domiciliu.
Samira a plecat de acasă pe 31 august, spunând că merge într-o localitate vecină, iar de atunci nimeni din familie nu a mai reușit să ia legătura cu ea.
Ea a fost găsită de oamenii legii și a fost internată într-un centru de primire a copilului în regim de urgență.
„Verificările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra a părăsit domiciliul”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Botoșani.