O explozie a avut loc, miercuri, la o locuință din județul Botoșani. O tânără de 22 de ani și o fetiță de trei ani au fost luate de ambulanță și duse de urgență la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din municipiul Botoșani.
Incidentul s-a produs în comuna Todireni. Tânăra de 22 de ani intenționa să gătească, așa că a pregătit totul pentru mâncare, dar în momentul în care a pornit aragazul s-a produs explozia.
Deflagrația nu a fost urmată de un incendiu, astfel că la locul respectiv nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.