Un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani a fost pedepsit de instanță după un accident rutier produs la beție. Alexandru Ștefan Sandu a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Botoșani la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare după un accident mortal produs în luna marie 2021. Decizia nu este însă definitivă.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Gorbănești. Alexandru terminase un chef cu prietenii, unde a consumat alcool, apoi a urcat la volan să își ducă bunicul la spital pentru niște analize. La un moment dat, din cauza neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina, un BMW, s-a răsturnat într-un șanț.
Bunicul său, în vârstă de 85 de ani, a suferit mai multe leziuni și a fost transportat de urgență la spital, dar din păcate nu a supraviețuit.
„Ambii erau în afara autoturismului când au ajuns forțele de intervenție la fata locului. Primul a fost preluat de de echipajul SAJ, al doilea de echipajul de terapie intensiva mobila SMURD si transportati la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție din Trușești, dar și o ambulanță SMURD de terapie intensivă movilă și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță”, anunțau atunci reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/1 alcool pur în aerul expirat. La spital i s-au recoltat probe biologice de sânge, iar alcoolemia era de 1,66 gr pe litru și respectiv 1,49 gr pe litru.