North-East Dynamics (NED), echipa de robotica de la Liceul Regina Maria, din Dorohoi, a câștigat Campionatul Național de Robotică, desfășurat la București pe 30 august. Tinerii din Botoșani au concurat cu cele mai bune 24 de echipe din țară pentru a ajunge în final în vârful clasamentului alături de echipele Quantum Robotics și Autovortex.
Cu un început plin de emoții, echipa North East Dynamics a dat ce a avut mai bun pe teren, trecând prin 6 meciuri intense, ce i-au trimis până în semifinale, iar ulterior în finală. Cu multă muncă și determinare, cei de la NED au obținut victoria, când au încheiat finala cu un scor de 150-394 ce a pus astfel capăt sezonului 5 al competiției First Tech Challenge, se arată într-un comunicat de presă.
Pe lângă victoria din meciuri, NED a obținut și un premiu pe baza caietului tehnic, iar pentru creativitatea echipei au obținut un alt premiu important al competiției intitulat Collins Aerospace Innovate Award. Echipa North East Dynamics s-a calificat, așadar, pe un loc rezervat României pentru Campionatul Mondial din SUA. Din cauza pandemiei, acesta a fost suspendat.
Tinerii roboticieni de la liceul Regina Maria Dorohoi se pregătesc de noul sezon care va începe pe 18 septembrie.