Un șofer de camion a fost găsit mort în cabină, în urma unui infarct. Incidentul s-a petrecut duminică, puțin înainte de ora 6, la faţa locului fiind mobilizate atât echipaje ale Poliţiei, cât şi pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, dar şi echipajul de Terapie Intensivă mobilă al SMURD Oradea. Ca să ajungă la victimă, pompierii au fost nevoiţi să spargă geamul cabinei.
„Pompierii militari au acţionat pentru spargerea geamului cabinei autotrenului şi evacuarea unei persoane din interiorul acesteia, aflate în stop cardio respirator, predând-o echipajului de Terapie Intensivă Mobilă. Acesta a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă din păcate fără rezultat”, a spus Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor Ioana Lascău, înainte să se oprească, autotrenul a lovit un parapet de pe marginea drumului.
Totul s-a petrecut pe strada Ovid Densușianu din Oradea, când un bărbat de 58 de ani din Macedonia, în timp ce conducea un ansamblu format din cap tractor cu semiremorcă dinspre Calea Sântandrei înspre strada Podului, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit parapetul metalic din dreapta direcției sale de deplasare. Conducătorul auto a rămas inconștient în cabină, fiindu-i constatat decesul de către echipajul SMURD la ora 6 și 8 minute.