Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a anunțat, vineri, că în ultimele 24 de ore au fost raportate opt cazuri de coronavirus în județul Botoșani, mai puține decât joi, când au fost anunțate 11 cazuri.
Trei cazuri au fost înregistrate în municipiul Botoșani și câte unul în Corni, Curteşi, Leorda, Săveni şi Răchiţi.
Potrivit datelor oferite de DSP, în municipiul Botoşani, rata de infectare a ajuns la 0,12 cazuri la mia de locuitori, iar la nivelul judeţului aceasta este de 0,09 cazuri la mia de locuitori. În prezent, sunt 50 de cazuri de COVID-19 active, la nivelul județului Botoșani.
Persoanele nevaccinate care se întorc din Bulgaria intră în carantină
Bulgaria, una dintre destinațiile preferate ale românilor, a intrat în zona galbenă, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinați și cei care prezintă un test PCR negativ sunt scutiți de carantină la întoarcerea în țară.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea CNSU numărul 63 pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Astfel, potrivit unui comunicat al Guvernului, modificările în cadrul listei sunt:
– în zona roșie au intrat: Elveția, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Liechtenstein, Guam, Bahamas, Maldive, Anquilla și Insulele Saint Kitts și Nevis;
în zona galbenă au intrat:
• din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Irak și Argentina;
• din zona verde, în urma creșterii incidenței: Bulgaria, Serbia, Albania, Armenia, Slovenia, Belarus, Japonia, Palestina, Filipine, Mauritius, Timorul de Est, Burnei Darussalam, Guyana și Bermuda;
– în zona verde au intrat: Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Insulele Virgine Britanice. Lista intră în vigoare la data de 29.08.2021, ora 00.00.