Încă o tragedie s-a înregistrat, miercuri, în județul Botoșani. Un bărbat a fost găsit mort într-o locuință. Omul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit fără suflare într-un imobil din municipiul Dorohoi, unde locuia de vreo două luni.
Acesta trăia, de aproximativ două luni, într-o locuință a unei persoane pe care o ajuta la treburile gospodărești. Din cauza consumului de alcool, bărbatul avea neînțelegeri dese cu soția.
Persoana pe care o ajuta la treburile gospodărești l-a găsit fără suflare și a anunțat autoritățile. La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar, potrivit acestora, nu sunt suspiciuni cu privire la deces.