![](https://www.botosaninews.ro/wp-content/uploads/2019/06/IMG-20190604-WA0014-300x146.jpg)
Miercuri dimineaţă, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mitoc, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 33 de ani.
”Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rurale în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,52 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat Minodora Răcnea.