Ștefan Petronel Boancă, tânărul în vârstă de 18 ani care a provocat pe 10 august 2021 un accident rutier în cartierul ieșean Păcurari, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a evadat. Acesta este cercetat pentru furturi inclusiv în județul Botoșani.
Tânărul era cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, instrumentat de Poliția Municipiului Urziceni. În timpul cercetărilor, în cursul zilei de astăzi, tânărul a evadat de sub escortă, sărind un geam al grupului sanitar. IPJ Ialomița a transmis că la nivelul județului sunt efectuate căutări ale tânărului, fiind implicate toate serviciile operative de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, scrie Ziarul de Iasi.
Ștefan Petronel Boancă era audiat, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, cu privire la un furt al unui autoturism din comuna Coșereni, în valoare de aproximativ 15.000 de euro. Furtul autoturismului a avut loc în seara de 6 august 2021, iar tânărul ieșean a fost ajutat de un prieten, tot din județul Iași, în vârstă de 17 ani. Autoturismul sustras ar fi fost identificat în județul Iași, în curtea unui tânăr în vârstă de 23 de ani, cunoscut al celor doi inculpați, în urma unor percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii ialomițeni și ieșeni.
„În cursul zilei de 24 august 2021, în jurul orei 17:30, polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au efectuat activități de cercetare penală într-un dosar penal, privind doi tineri, de 17 și 18 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, ambii aflați în stare de arest preventiv. În timpul cercetărilor, tânărul de 18 ani, din județul Iași, în timp ce se afla în grupul sanitar din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, a evadat de sub escortă, părăsind clădirea pe geamul exterior. Polițiștii au instituit filtre în tot județul, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița fiind angrenate forțe suplimentare de la toate serviciile operative în vederea identificării acestuia. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Jandarmeriei Ialomița, precum și un câine de urmă. Persoana în cauză are următoarele semnalmente: 1,80 m înălțime, păr brunet, scurt, ochi căprui, ten deschis la culoare. În momentul evadării tânărul era îmbrăcat cu un tricou negru cu inscripții albe, blugi negri și adidași albi, fără șireturi. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112”, au transmis reprezentanții IPJ Ialomița.