Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie bulgară şi moldovenească, pasager într-un microbuz, un document cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi falsificat.
În data de 20 august 2021, în jurul orelor 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei C.R., cu dublă cetăţenie, bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, pasager într-un microbuz ce se deplasa către Germania.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi asupra persoanelor, poliţiştii de frontieră descoperind, asupra bărbatului, într-o borsetă, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoștință că permisul este fals, el fiind convins că documentul este unul autentic.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
VIDEO Polițistă lovită în timpul altercației din fața unui bar din Botoșani