Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat, recent, o hotărâre care afectează peste 15.000 de locuitori din județul Botoșani. Este vorba de Hotărârea 102 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ.
Potrivit acesteia, orașul Ștefănești și satele arondate acestui oraș, precum și comuna Durnești, nu mai fac parte din circumscripția Judecătoriei Săveni, ci au fost arondate la Judecătoria Botoșani. Practic, toți locuitorii din Ștefănești și Durnești care au o problemă în justiție, fie la Judecătorie, fie la Parchet, nu se vor mai adresa la instanța din Săveni, ci la Botoșani.
Măsura a intrat deja în vigoare și este valabilă pentru dosarele noi.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 4 Cod procedură civilă această modificare de competență teritorială nu va afecta cauzele aflate în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Săveni.