„Nu pot să înțeleg cum pot ei să pună așa un stigmat de handicap sever pentru o boală cu care trăiești fericit, la care în ziua de azi există atâtea și atâtea soluții, mâncăruri, diete”.
Roxana Ota nu a ezitat, provine dintr-o familie de medici ieșeni și are câteva cunoștințe generale de medicină, așa că a ”blocat copilul” după cum cerea legea și a anunțat că vrea să continue procedurile de adopție.
„Cazul copilului meu cu siguranță nu e singular”
La vremea respectivă era singură, așa că adopția s-a făcut ca mama singură, ceea ce nu a fost o problemă. Altele au fost problemele, ne spune Roxana Ota, care mărturisește că nu a vrut să cerceteze prea mult cum de e posibil ca un copil de doi ani cu intoleranță la gluten să ajungă pe acea listă neagră.
„Nu am stat să caut mai mult, știți cum e , îți dorești un copil, îl vrei acasă, dar lucrurile sunt foarte urâte. Cazul copilului meu cu siguranță nu e singular, se întâmplă foarte multe lucruri în spate și lucrurile astea țin de asistenții sociali împreună cu asistenții maternali. Fetița mea până la 2 ani a stat numai prin spitale. Din punctul meu de vedere nu avea nicio problemă, doar că nu era hrănită corect, era hrănită cu bomboane și biscuiți, care nu erau fără gluten. La 2 ani nu știa să mănânce, cei de la Protecția Copilului Botoșani o internau mereu și mereu și avea foi întregi cu analize, ba la București, ba la Iași” În momentul în care am blocat copilul, am spus: ”vă rog frumos din momentul acesta să nu o mai internați în spital”. Copilul era traumatizat de atâtea internări și analize”.
Una dintre explicațiile unor astfel de situații poate fi aceea că atât asistenții maternali, cât și statul încasează mai mulți bani pentru un copil diagnosticat cu handicap.
„Problema e că acel copil are șanse mult mai mici, pentru că nu sunt mulți care se duc la listele de copii greu adoptabili, pe care sunt mulți copii sănătoși. Dar oamenii se gândesc că dacă e greu adoptabil are probleme. Sunt, desigur, și copii cu probleme mari, dar sunt și copii sănătoși pe acele liste. Cei de la Protecția Copilului Botoșani ar fi trebuit să o viziteze mai des să vadă ce mănâncă, nu numai să facă hârtii și să interneze copilul de o sută de ori. Ce să mai zic, a trecut și mă bucur că a trecut. Dar e păcat, pentru că sunt foarte mulți copii în situația asta”, spune Roxana Ota.
În final, totul minunat, iar Roxana Ota crede că lucurile s-au legat într-un fel cum numai divinitatea putea s-o facă: ”Fetița e extraordinară, nu că-i a mea, dar e extraordinară, sunt extem de norocoasă”.
