Direcția de Sănătate Publică Botoșani a declanșat o anchetă într-un centru de vaccinare din județ, după ce mai multe doze de vaccine anti COVID au fost aruncate. Este vorba de centrul de la Bucecea, unde 179 de doze au fost aruncate, a anunțat directorul DSP Botoșani, medicul Monica Adăscăliței.
„ M-am deplasat de două ori, personal, la Bucecea împreună cu persoana care este coordonatorul vaccinării la nivelul judeţului, domnul Ferariu, din cadrul DSP, în prezența domnului primar şi am discutat cu personalul. Au fost ceva probleme, au existat câteva reclamații din partea unor persoane care s-au vaccinat acolo. Ulterior s-au ameliorat problemele”, a precizat Monica Adăscăliței.
Autoritățile sanitare iau în calcul închiderea centrului de la Bucecea și imputarea dozelor pierdute cadrelor medicale.
„Dumnealor au spus că anumite doze s-au pierdut prin faptul că au venit persoane la finalul programului și au solicitat vaccinarea. În momentul în care se deschide un flacon, pentru o singură persoană, celelalte se pierd”, a adăugat Monica Adăscăliţei, care a precizat că la centrul de vaccinare de la Bucecea s-au vaccinat 4.584 de persoane.
La nivelul judeţului Botoşani s-au pierdut, în total, 603 doze de vaccin anti COVID.