Timp de 4 zile, 19 – 22 august, festivalul va reuni sub același concept muzica pop, hip-hop, rap, simfonică, etno, populară, fiecare seară fiind dedicată unui gen muzical. Unii dintre cei mai iubiți artiști locali și naționali vin la FamilyFest.
FamilyFest se deschide joi, 19 august, cu două spectacole de teatru în Amfiteatru:
- 30, “Rățușca cea urâtă”, spectacol prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache”.
- 30, “Casting…Casting…Casting”, Teatrul “Mihai Eminescu”
Pe scena festivalului vor urca începând cu ora 16.00
- Fundația “Arlechin”- spectacole, cântece şi dansuri pentru copii
- 30 – Teo Humă & Oana Tăbultoc
- 15 – Trupa “Los Anonimos”
- 30 – Concert Mirel Manea Orchestra
Ziua de vineri, 20 august de la ora 18.00 este dedicată prezentării de modă, Casa “Andreea Cujbă”, street dance-ului cu Ragazzo Power School, muzicii pop cu Yanis Pavel, după care, începând cu ora 19.30 ne pregătim de concertul estival al Filarmonicii „George Enescu”Botoșani, cu două soliste de excepție, Paula Seling și mezzosoprana Maria Miron. De la 21.45, concert N&D iar de la 22.30 , discotecă în aer liber cu DJ Shark.
Sâmbătă seara, vor face senzație pe scena festivalului incepând cu ora 19.00, Shift, Arsenium (ex O-Zone), Lora și Connect – R.
Duminică,22 august este ziua dedicată folclorului și muzicii etno:
- 00, DJ și artiști locali de muzică populară
- 00, Concert “Rapsozii Botoșanilor”
- 30, Ionică Moroșanu
- 15, Trupa „Datina”
- 00, Foc de artificii
Timp de 4 zile, participanții la festival pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară la street-food, deschis zilnic de la ora 10:00 la 23.00.
Zona destinată parcului de distracții este dotată cu atracții care vor satisface atât dorințele celor mici cât și ale adulților. Dacă vreți să vă deplasați cu mașina, trebuie să știți că începând de joi, 19 august, traficul rutier va fi restricționat în zona obiectivelor Patinoar și Terenuri Sport.
Festivalul FamilyFest se va desfășura cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Accesul publicului este gratuit.
Pentru accesul în spațiul delimitat din fața scenei (DOAR SPAȚIUL DELIMITAT DIN FAȚA SCENEI) este obligatorie prezentarea unuia dintre următoarele documente în format tipărit sau electronic:
- Dovada privind vaccinarea împotriva virusului SARS-COV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare);
- Rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen negativ (nu mai vechi de 24 de ore);
- Dovada trecerii prin boală, respectiv că persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
”Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la eveniment, cei peste 5 ani vor purta mască. Nerespectarea uneia dintre condițiile de acces prevăzute mai sus pentru spațiul delimitat din fața scenei dă dreptul organizatorului de a vă refuza accesul”, se precizează într-un comunicat al Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement