Departe oraş, într-un spaţiu mirific din inima naturii, sub codrii seculari, numiţi de localnici „Pustiul Cozancei” se află Mănăstirea Cozancea. La Botoşani în adâncul acestor unor codri, se află locul unde au făcut primii paşi către sfinţenie, doi dintre cei mai respectaţi şi mai iubiţi ieromonahi: Paisie Olaru și Ilie Cleopa, scrie Adevarul.
De Cozancea, mulţi oameni au aflat din scrierile lui Paisie Olaru sau ale părintelui Ilie Cleopa, doi ieromonahi trecuţi în sfinţenie. Părintele Paisie Olaru şi-a început viaţa monahală la Cozancea, în anul 1921, la vârsta de 24 de ani. Aici l-a cunoscut, apoi, pe Ilie Cleopa, care, copil fiind, păştea oile în jurul mănăstirii. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât Părintele Cleopa a ales să devină ucenicul Părintelui Paisie Olaru, la Mănăstirea Cozancea.
Aerul curat şi mireasma copacilor amestecată cu cea de tămâie îţi pătrund până în adâncul sufletului şi te fac să uiţi câteva momente de toate neplăcerile vieţii, îţi vindecă toată rănile şi îţi limpezesc mintea.
Constuită în stilul moldovenesc al secolului XVIII-XIX bisericuţa te îmbie prin simplitatea şi răcoarea promisă în zilele de vară. Aceea simplitate care şi într-un spaţiu redus dă impresia că pătrunde în tot universul. Nu poţi decât să te rogi aici. Şi fără să vrei, mirosul de tămâie, liniştea mângâietoare, dar şi semiobscurul te îmbie la o conversaţie cu Dumnezeu.
Povestea Mănăstirii ce poarta hramul „Adormirii Maicii Domnului“ de la Cozancea este una fascinantă.
„Acest schit este fondat de către sus-numitul cel întîiul ctitore Constantin Balşu, marele paharnic, la anul 1756. Precum aceste relaţiuni au fost dată verbal şi reposatului Mitropolit Sofronie, chiar de către sus-numitul bătrânul ieromonah Lavrentie, după însărcinarea ce au avut pe când acesta funcţiona în acest schit ca nacealnic, şi această cu vr’o 20 ani în urmă“. Sunt crâmpeie din „Memoriu” redactat în schitul Cozancea la 15 martie 1876, de către protoereul Constantin Lăzărescu.
Aflăm, astfel, că mănăstirea a fost înfiinţată în urmă cu câteva secole de o familie de boieri care îşi avea domeniile în zonă. Familia boierilor Balş, una dintre cele mai mari ale ţinutului Botoşanilor. Se spune că mănăstirea a fost ridicată de unul dintre aceşti boieri în anul 1684, ca mai apoi Vasile Balş să ridice biserica din centrul mănăstirii. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balş a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Grosimea zidului bisericii măsoară aproximativ doi metri, iar catapeteasma este lucrată într-un stil desăvârşit.
Sfinţii de la Cozancea
Odată ajuns aici, călătorului îi este imposibil să nu afle de Paisie Olaru, călugăr la Cozancea, intrat în mănăstire cu aproape 100 de ani în urmă. După ce a murit, în urmă cu 12 ani, la schitul Sihla, părintele, un model de sfiţenie şi viaţă duhovnicească a lăsat în urma sa la Cozancea multe fapte bune, minuni şi chiar şi un loc de pelerinaj. Paisie Olaru a intrat ca şi călugăr la Cozancea în anul 1921. Încă de la început a frapat prin menirea sa duhovnicească. Există numeroase poveşti despre felul cum era părintele Paisie la Cozancea.
De părintele Paisie Olaru nu se leagă doar acest model viaţă cristică şi o serie de minuni la care a fost părtaş la Cozancea. Pe când părintele Paisie se ruga într-o poieniţă de lângă Mănăstire, a auzit un cor îngeresc şi o voce care i-a poruncit să înalţe acolo o biserică. Fără să crâcnească părintele Paisie a ridicat acolo un paraclis dedicat Sfântului Mina, devenit loc de pelrinaj. Loc de pelerinaj este şi chilia sa, acolo unde oamenii spun ca reuşea să facă minuni. Imediat că oricine află de existenţa acestei chilii, se duce ca atras de o forţă magică să calce pe urmele duhovnicului.
Scurt istoric
Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către 3 cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore. În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959. În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin. Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obşte de călugări. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balş a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Mănăstirea cuprinde biserica în plan trefalat cu ziduri groase. Cuprinde o tindă, apoi pronausul cu o turlă pătrată, închisă cu un bulb mare care foloseşte drept clopotniţă. În partea de sus a altarului este veşmântăria cu uşi de acces spre altar şi exterior. Pe pronaos este o boltă sferică, iar pe naos o boltă cu arce. La exterior, pe peretele dinspre sud se află o pictură murală înfăţişând Judecata de Apoi. În incinta mănăstirii se găseşte un corp de chilii vechi şi unul nou, construit în 2007. Mănăstirea păstrează foarte multe obiecte, în special cărţi sfinte, care au aparţinut, la începutul anilor 1920, atât Părintelui Paisie Olaru, cât şi ucenicului său de atunci, Părintele Ilie Cleopa.
foto: Ionut Haidau
