Cei zece botoșăneni implicați în accidentul din județul Cluj, luni, se întorceau din Italia. Microbuzul în care se aflau a fost lovit de tren. Nu mai puțin de persoane au fost transportate la spital, dintre care două în stare gravă: o fetiţă de 9 ani şi mama ei. Medicii încearcă din răsputeri să le salveze viaţa.
Şoferul microbuzului ar fi vrut să evite aglomerația de pe drumul național 1C, a ales o scurtătură, pe un drum agricol. Microbuzul a fost lovit în plin pe calea ferată de un tren cu pasageri, care circula pe ruta Baia Mare –Cluj-Napoca, în dreptul localității Urișor.
„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ. Cercetările sunt continuate, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”, a precizat Andreea Vișan, purtător cuvânt IPJ Cluj.