Botoșăneanul care a agresat sexual, pe stradă, o tânără de 22 de ani, arestat preventiv

Bărbatul de 33 de ani din municipiul Botoșani care a agresat sexual, pe stradă, o tânără de 22 de ani a fost arestat preventiv. Acesta a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile emis de Judecătoria Botoșani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiunea sexuală.

Botoșăneanul a solicitat instanței de judecată să fie plasat în arest la domiciliu sau să fie luată față de el măsura controlului judiciar, însă magistrații au respins solicitarea,

Bărbatul a fost reținut, miercuri, de polițiștii din Botoșani după ce marți seară, în timp ce se afla pe Aleea Nucului din municipiul reședință de județ, a tras o tânără de tricou și i-a pus mâna pe fund, gest încadrat la agresiune sexuală.

Citește și:

 

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3198/P/2021. Respinge cererea formulată de către inculpat, prin apărător, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Chirieac Marius, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiunea sexuală.

 

O nouă agresiune sexuală pe străzile din Botoşani! Tânără agresată de un bărbat de 33 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *