Șase proprietari, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, din județul Suceava, au fost afectati de incendii, astă noapte, în urma unei acțiuni intenționate. Au intervenit la fața locului pompierii militari și lucrătorii SVSU Cornu Luncii, Mălini și Baia, cu 8 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1:00, când au fost incendiate locuințele a doi proprietari care se învecinau, în aceeași curte. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere. Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone), aflate la aproximativ 150 de metri distanță de cele două case arse.
În timp ce pompierii se luptau cu flacările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanță, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parțial și o anexă a proprietarului învecinat.
Ultimul incendiu a fost anunțat spre ora 4 00. Un alt stog de fân a fost incendiat (la 1 km distanță) și au ars aproximativ 5 tone de furaje.
Pe timpul intervențiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.
Misiunile pompierilor de lichidare a flăcărilor s-au încheiat în jurul orei 6:00.