Doi bărbaţi din judeţul Botoşani au fost condamnaţi la câte 25 de ani de închisoare după ce au luat viaţa unui om. Este vorba de Vasile Bejenariu şi Daniel Ilie Curalariu, din comuna Vorniceni, au fost condamnaţi, în primă instanţă, de Tribunalul Botoşani, într-un dosar de omor calificat şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Cei doi, care erau însoţiţi de alte două persoane, tot din Vorniceni, au fost implicaţi într-un scandal produs pe 17 iulie 2020 în faţa unui barul din comuna Corlăteni. Ei au luat la bătaie doi localnici, scandalul sfârşindu-se tragic.
Vasile Bejenariu a lovit cu o bărdiţă în cap pe una dintre victime, iar Daniel Ilie Curalariu a sărit în ajutor lovind aceeaşi persoană cu o rangă de fier. Botoşăneanul agresat a suferit leziuni foarte grave, decedând după trei zile într-o clinică din Iaşi.
Pedeapsă maximă! Închisoare pe viață pentru un bărbat din Botoșani
Alte două condamnări
În acelaşi conflict au mai fost implicaţi Neculai Curalariu şi Ionel Bogdan Curalariu, cei care, folosind o sabie, dar şi un băţ din lemn, au lovit violent o altă persoană, care a fost, de asemenea, rănită grav.
Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe Neculai Curalariu la şapte ani de închisoare pentru tentativă de omor, iar pe Ionel Bogdan Curalariu la cinci ani de închisoare, de asemenea pentru tentativă de omor.
Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Ministerul Justiției caută director pentru Penitenciarul Botoșani