Peste 200 de părinți și copii din comuna Cristești s-au întâlnit cu pompierii botoșăneni, acțiunea având loc în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău! “, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Salvatorii botoşăneni le-au arătat părinților, bunicilor și celor care au în grija copilași, care sunt pericolele la care sunt expuși cei mici în propriile locuințe, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
”În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la o acțiune interactivă cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență, condusă de mascota inspectoratului, pompierul Sam. Îmbrăcați în costume de intervenție, micii pompieri au deschis o uşă, au trecut printr-un tunel, au salvat un ursuleț de pluș de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze”, se arată în informarea ISU.
Pompierii le-au vorbit copiilor și despre cum să prevină o situație de urgență și cum să se comporte în cazul producerii unui eveniment nedorit, dar și cum să procedeze atunci când descoperă muniție rămasă neexplodată. Toți participanții au avut posibilitatea să învețe practic să acorde primul ajutor. Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri. La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Cristești, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, a cadrelor didactice de la școlile din comună și satele aparținătoare și al voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din pasiune”.