VIDEO Olimpicii botoșăneni Simona Radiș și Mugurel Semciuc vor fi premiați și de Consiliul Județean. Ce sume de bani vor primi

Consiliul Județean Botoșani va aproba, în ședința extraordinară de miercuri, sumele cu care vor fi premiați cei doi performeri olimpici botoșăneni: Simona Geanina Radiș, medaliată cu aur în proba de dublu vâsle feminin de la Tokyo, și Mugurel Vasile Semciuc, medaliat cu argint în proba de patru rame. Este vorba de 10.000 de lei pentru Simona Radiș și de 7.500 de lei pentru Mugurel Semciuc.

Premierea efectivă a celor doi mari performeri va avea loc pe 18 septembrie, a anunțat președintele CJ Botoșani, Doina Federovici.

„Imediat după ședința Consiliului Județean, aparatul tehnic împreună cu Primăria Botoșani va demara pregătirea manifestării, pentru că aceasta trebuie să se ridice la nivelul performanței celor doi campioni. În cadrul manifestării, vor primi distincți toți cei nouă sportivi care au reprezentat județul la Jocurile Olimpice și antrenorii care i-au descoperit sau pregătit. De asemenea, vom pregăti și alte surprize atât pentru sportivi, cât și pentru botoșănenii care vor lua parte la manifestări. Este un mic gest de recunoștință pentru ceea ce au făcut, care se adăugă celor făcute de primarii din Avrămeni, Mihăileni și Botoșani: Simona Radiș va deveni cetățean de onoare al comunei Avrămeni, Mugurel Semciuc al comunei Mihăileni și amândoi vor primi aceeași distincție și din partea Primăriei Botoșani”, a spus Doina Federovici.

Simona Radiș și Mugurel Semciuc, sportivii medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, vor deveni cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *