Un botoșănean a fost reținut după ce a agresat sexual o minoră de 17 ani. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis, pe 8 august, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 27 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 7 spre 8 august a.c., în timp ce se afla într-un club de pe raza comunei Darabani, ar fi agresat sexual o tânără de 17 ani, din aceeași localitate, pipăind-o, împotriva voinței sale”, a precizat Nenișcu.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.