Mii de familii din județul Botoșani au rămas fără energie electrică după vijelia de joi seară. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, până în acest moment, au fost semnalate situații de urgență pe raza municipiului Botoşani, orașului Darabani și comunelor Cristești, Corni, Drăgușeni, Mihai Eminescu, Bălușeni și Suharău.
Pompierii militari și voluntari au intervenit pentru înlăturarea unor copaci sau stâlpi de electricitate căzuți pe partea carosabilă sau pe cabluri electrice, evacuarea apei dintr-o intersecție, dar și pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un transformator electric.
Potrivit furnizorului de energie electrică, șase localități – Cristinești, Strateni, Darabani, Bajura, Concești și Hudești – au rămas fără curent electric, fiind afectați 5772 abonați.
În intervalul orar 20.15 – 22.30, tot județul Botoșani a fost sub incidența a trei avertizări nowcasting COD ROȘU de vijelii. Reamintim că până la ora 06.00, județul Botoșani se află sub incidența unui cod portocaliu de vijelii.
FOTO Pericol pe șoșele! Încă o mașină a luat foc pe un drum național din Botoșani