Trei străzi din municipiul Botoșani vor fi reabilitate prin Programul Operațional Regional. Este vorba de străzile Izvoarelor, Vâlcelei și Zimbrului din spatele cartierului Împărat Traian, valoare investiției ridicându-se la 6,1 milioane lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local care a fost aprobat în ședința extraordinară de joi.
Contribuția Primăriei Botoșani este de peste 123.000 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
”Proiectul se află în etapa precontractuală. Obiectivul acestuia este creșterea calității vieții în cadrul zonei vizate, respectiv reducerea duratei de deplasare a persoanelor și mărfurilor prin creșterea vitezei de transport, valorificarea potențialului economic din zonă, reducerea poluării în zonă”, se precizează în raportul de specialitate al Primăriei Botoșani.