Ideo Ideis Festivalul #16 propune o saptamana intensa cu un program artistic si social variat, creat atat pentru trupe de liceeni, cat si pentru comunitatile din Alexandria, Bacau, Baia Mare, Botosani, Brasov, Bucuresti, Buzau, Constanta si Sibiu. Festivalul are scopul de a-i inspira pe adolescentii care ii trec pragul sa se intoarca cu aceeasi incapatanare spre comunitatile lor si sa le transforme in spatiile de care au nevoie in propria devenire.
Desi Alexandria va ramane nucleul Ideo Ideis si in 2021, experienta de festival va fi redata si in celelalte 8 orase, cu ocazia sesiunilor de mentorat si Atelierelor de Teatru Tanar si de Arte Performative, coordonate de trainerii atribuiti fiecarui oras. Spectacolele puse in scena de fiecare dintre cele noua trupe vor fi jucate pe scenele teatrelor locale, in fata comunitatii si vor fi secondate de intalniri de artist talk cu fiecare dintre mentori.
Printre activitatile gandite pentru toate varstele, organizate in conditii de deplina siguranta pentru iubitorii de cultura prezenti la Alexandria, se numara piesa Biblioteca din Alexandria, in regia lui Bogdan Georgescu (9 august). Vocile mai multor femei din Alexandria, apartinand unor diferite categorii sociale si de varsta, se vor face auzite pentru a spune povestea unui oras marginalizat, in care unii membri ai comunitatii si-au creat propriile initiative de educatie prin cultura. Spectacolul are in distributie exclusiv membre ale comunitatii locale, printre care si o actrita profesionista.
Din programul festivalului, mai fac parte spectacolele Miorita, o noua adaptare a baladei, care scoate povestea din folclor si o plaseaza la intersectia dintre muzica contemporana si teatru cu masti, a trupei de teatru Aualeu din Timisoara (10 august), Aproape, in regia profesoarei Luminita Vilae, a trupei de teatru alexandrene, Alter Ego (14 august) dar si Libretto solitudine, in regia lui Matei Lucaci – Grunberg (11 august), spectacolul de teatru de improvizatie Backstage Boys (12 august) si Kit de supravietuire de Andreea Sovan & Iulia Samson (13 august), un stand-up drama inovativ, construit ca un colaj din elemente pop-culture, din filme, seriale, animatii Netflix, TED-xuri, cu muzica si dramaturgie fresh, cablate direct la realitatea de azi.
Cinefilii din Alexandria vor putea viziona si proiectii de film in aer liber, programul incluzand 5 productii cinematografice romanesti, atat filme noi, deja bine primite la Festivalul International de Film Transilvania: Intregalde (r. Radu Muntean), #dogpoopgirl (r. Andrei Hutuleac), castigator al Premiului Zilele Filmului Romanesc pentru Debut si Poate mai traiesc si azi (r. Tudor Cristian Jurgiu) dar si filmele premiate ale lui Radu Ciorniciuc, Acasa si al lui Marius Olteanu, Monstri.
Pentru a aduce arta vizuala in rutina spatiilor din Alexandria, Maria Zurbagiu, Andrei Felea si Irina Mocanu sunt artistii de anul acesta care vor da o noua fata cladirilor din comunitate, in incercarea de a micsora distanta dintre locuitori si arta contemporana.
Programul complet al festivalului se regaseste aici: https://www.ideoideis.ro/festivalul