Fostul primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, originar din Dorohoi, ar putea fi pus în libertate. Magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis, vineri, punerea în libertate a acestuia, aflat în Penitenciarul Botoșani pentru o condamnare de cinci ani de închisoare, într-un dosar de corupție.
Decizia nu este însă definitivă. Până la expirare acestui termen sau până la soluționarea eventualei contestații, Nichita va rămâne închis.
Nichita se află după gratii pentru că ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.