Recorder.ro a realizat o hartă interactivă a proiectelor de investiții locale din România. Potrivit acesteia, la nivelul județului Botoșani, cel mai mult se investește în Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Săveni, Dângeni, Sulița, Albești, Trușești și Dobârceni.
„Am colectat date de la 93 de instituții centrale și locale și am adunat la un loc peste 14.000 de proiecte de investiții aflate în derulare pe teritoriul României în următorii doi ani, din fonduri locale, guvernamentale și europene. Scopul acestei inițiative este ca orice cetățean, din orice colț al țării, să poată verifica investițiile care se derulează în localitatea lui, de unde vin banii, cine îi administrează și care ar trebui să fie termenul de finalizare a fiecărui proiect”, scriu jurnaliștii de la Recorder.
De asemenea, domeniile în care se fac cele mai multe investiții în județul nostru sunt: infrastructură rutieră, apă și canal, școli și grădinițe, transport în comun, unități medicale, sport și recreere și centre culturale.