Turbina eoliene amplasată pe raza localității Călinești- Bucecea a fost distrusă de furtuna de miercuri după-amiază. Paletele turbinei amplasate pe marginea drumului național Botoșani- Siret au fost rupte de vântul puternic, acestea prăbușindu-se împreună cu nacela, cea care adăpostește echipamentele turbinei.
Eoliana de la Bucecea a fost montată în urmă cu mai bine de zece ani, însă ea a devenit nefuncțională la scurt timp după data dării în folosință.