Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Botoșani, a fost găsit fără suflare, marți, în apartamentul său din zona Locativa. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de soția acestuia, care a sunat la 112. Din primele cercetări, se pare că bărbatul ar fi murit în somn. Acesta suferea de mai multe afecțiuni, fiind și cardiac.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis o anchetă.
”Este dosar de ucidere din culpă. Cadavrul a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea autopsiei. Nu sunt suspiciuni deocamdată privind decesul”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.