Medici ai Maternităţii Botoşani au constatat, din practica curentă, că în anul pandemic numărul malformaţiilor foarte grave, mai ales cardiace, la bebeluşii ale căror mame au avut COVID-19 a crescut cu aproape 30% faţă de ceilalţi ani.
În anul pandemiei, la Maternitatea Botoşani s-au născut aproape 2.000 de copii. Pentru a proteja mamele şi copiii de virusul care a făcut ravagii în toată lumea, au fost luate măsuri sporite de precauţie, au fost instaurate protocoale speciale, dar a fost amenajat şi un etaj destinat gravidelor suspecte de COVID-19, scrie Adevarul.
Cu toate acestea, o parte a medicilor de la Maternitate, în special cei din secţia de Neonatologie, au descoperit un fenomen îngrijorător. Din ceea ce au văzut în practica curentă, în munca de zi cu zi, ei suspectează tot mai mult că SARS-COV 2 se face responsabil de apariţia unor malformaţii deosebit de grave la bebeluşi, fiind vorba despre copiii ale căror mame au fost bolnave de COVID-19 în primele luni de saricină.
Medicul Carmen Zaboloteanu, şeful Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Botoşani, presupune că SARS-COV 2 a afectat grav sarcinile. Totul a pornit de la o observaţie simplă, dar tragică. În ultimul an, numărul malformaţiilor congenitale a crescut cu aproape 30%, doar la Maternitatea Botoşani. Mai ales malformaţii foarte grave, imposibil de remediat, soldate cu moartea bebeluşului.
„Noi am observat cel puţin în ultimele luni, la nivelul Maternităţii, mai multe cazuri de maflormaţii congenitale grave, cu o creştere de 3-4 ori mai mult decât anii precedenţi. S-a întâmplat să vedem chiar 3-4 cazuri de malformaţii severe, aproape incompatibile cu viaţa. În anii precedenţi nu vedeam astfel de cazuri decât odată la 4-5 ani”, spune Carmen Zaboloteanu.
Din studiile făcute de medicii botoşăneni aceştia au ajuns la concluzia că este posibil ca aceste malformaţii să fi fost cauzate de infectarea mamelor cu SARS-COV 2, organul cel mai grav afectat fiind inima. „Şi atunci ne-am gândit făcând un studiu retrospectiv că una dintre cauzele pentru care s-au înmulţit malformaţiile congenitale, mai ales cele cardiace, ar putea fi o infecţie cu SARS COV 2 la mame, în timpul sarcinii. Mama poate să nu fie conştientă că are boala, adică poate să fie o formă complet asimptomatică şi nu-şi face analize pentru că nu este necesar. Dar copilul riscă să rămână cu urmări la nivelul organismului pe viitor”, spune Carmen Zaboloteanu.
La o concluzie asemănătoare a ajuns şi Eugen Prăjinaru, un alt medic de la Maternitatea Botoşani. Acesta a postat într-un grup public al maternităţii concluziile sale.
„Se pare că infecţiile COVID-19 au afectat sarcinile gravidelor. Din experienţa personală, au fost mai multe malformaţii congenitale vitale în ultimul an decât de obicei, unele legate de infecţii COVID dovedite din familie. Cine ştie câte infecţii nedeclarate au fost. Când o gravidă face o viroză, indiferent de care, mai ales una necunoscută, cum este COVID-19, prezintă un mare risc pentru făt. Aceasta poate să însemne de la avort spontan până la malformaţii din cele mai severe inoperabile, incompatibile cu supravieţuirea. Noi ne-am confruntat cu asemenea cazuri şi nu este deloc plăcut să ştii că ai în salon un pacient fără şanse la viaţă şi o familie care caută răspunsuri”, preciza Eugen Prăjinaru.
Medicul Carmen Zaboloteanu crede că infecţia cu virusul SARS COV 2 ar putea fi periculoasă pe tot timpul sarcinii, dar are efecte devastatoare mai ales în primele luni, atunci când se formează organele copilului.
„Mai ales în timpul primelor luni de sarcină când are loc organogeneza, atunci când se formează inimioara, se formează organele, şi atunci intervine efectul mutant al virusului şi produce dezastru. Vorbim despre două situaţii distincte. În ceea ce priveşte malformaţiile congenitale, vorbim de infecţia maternă în primele luni de sarcină. În schimb, dacă infecţia se produce în ultimul trimestru de sarcină, atunci vorbim de naştere prematură sau afectări ale suferinţei în ceea ce priveşte naşterea. Oricum ar fi, nu este bine dacă mama are această boală în timpul sarcinii”, precizează Carmen Zaboloteanu.
Inclusiv virozele, care sunt de obicei o complicaţie şi în cazul COVID-19 pot produce malformaţii.
„După cum ştiţi, foarte multe viroze pe care mama le poate avea în timpul sarcinii pot lăsa urmări grave la nou-născut. De multe ori, o gripă obişnuită, o viroză fără urmări pe care mama nu o resimte poate ca un copil la naştere să prezinte probleme grave de sănătate”, adaugă şefa Secţiei de Neonatologie.
Citeste mai mult: adev.ro/qwuz4h