Încă o tragedie rutieră a avut loc, luni dimineață, pe DN 65, între localităţile Negreni şi Optaşi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, luni, din primele verificări s-a constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autocamion transportor condus de un bărbat, de 48 de ani, din oraşul Mioveni, judeţul Argeş şi un autoturism în care se aflau trei persoane, din care doi bărbaţi şi o femeie. Cele două autovehicule ar fi intrat în coliziune frontală. În urma coliziunii, cele trei persoane din autoturism au decedat.
Conducătorul autocamionului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.
”La sosirea echipajelor, toate cele trei persoane aflate în autoturism, au fost găsite încarcerate, în stop cardio-respirator. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor. Cele trei persoane, un bărbat, în vârstă de 61 de ani, o femeie, în vârstă 60 de ani şi un minor, de aproximativ 16 ani, toţi din Timişoara, prezentau leziuni incompatibile cu viaţa”, a precizat ISU Olt.