O femeie de 72 de ani a murit după ce s-a aruncat într-o fântână. Este vorba despre o femeie din comuna suceveană Drăgoiești, care a fost găsită în fântâna din curtea fostei școli din satul Lucăcești. Aceasta suferea de boli cronice și de mai mult timp lua tratament antidepresiv, afirmând că are intenția să se sinucidă.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală. Totodată, din primele verificări nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu intenție.
Polițiștii fac cercetări în acest caz.