Un grav accident rutier în care sunt implicate un microbuz și un autoturism, a avut loc, duminică, în localitatea Răcăciuni, din județul Bacău. La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.12 persoane au fost implicate în eveniment. Șapte persoane au murit, iar cinci au fost rănite.
La fața locului salvatorii de la nivelul județului Bacău intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospeciala de stingere, 5 ambulante SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, și 6 ambulante ale serviciului județean de ambulanță.
În sprijin au fost alocate 1 autospecială de transport personal și victime multiple de la ISU GL, iar de la ISU VN 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere și 1 ambulanță SMURD. De asemenea, la fața locului se îndreaptă și elicopterul SMURD.