Se închid restaurantele pentru cei nevaccinați? Raed Arafat a precizat în ce condiții vor mai putea intra în interiorul restaurantelor cei care au refuzat până acum vaccinarea împotriva noului coronavirus. Șeful DSU a arătat că autoritățile pregătesc noi măsuri, începând cu data de 1 august.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat vineri seară că se discută în momentul de față ce măsuri vor fi luate în cazul creșterii cazurilor de infectare cu COVID-19, scrie Capital.ro.
El a subliniat faptul că există posibilitatea ca în restaurante accesul să fie permis numai pe baza de certificat de vaccinare, test sau dovadă că au trecut prin boală și de asemenea exclude posibilitatea că aceste unități să fie închise.
”Săptămâna viitoare urmează să discutăm o eventuală deciziei CNCU pentru 1 august, să vedem care sunt măsurile care rămân la fel, dacă există modificări și urmează să se stabilească în cursul săptămânii care vine și bineînțeles se va discuta la nivel politic care este abordarea.
Vedem toată Europa ce face, vedem în jurul nostru care este modelul și care este situația, cred că restricțiile sunt mult mai mari în majoritatea țărilor europene decât la noi, inclusiv și în ziua de astăzi rămânem poate cei mai puțin restricționați din punctul de vedere al măsurilor, dar clar că dacă începe să crească ne uităm ce impact are pe sistemul sanitar și mai ales pe secțiile de terapie intensivă” , a afirmat Raed Arafat, la Digi 24 TV.
”Nimeni nu vrea să impacteze economia la maxim”
”Dacă impactul este limitat și dacă vaccinații duc la limitarea cazurilor de terapie intensivă și spre să crească vaccinările, sigur că nu mai ajung cazuri critice la spital, abordarea este bună dar dacă vezi că este un impact major pe spitale și terapie intensivă și crește și mortalitatea și intrăm într-un val cum am avut la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, abordarea e altă”, a completat șeful DSU.
”Cert este că nimeni nu vrea să impacteze economia la maxim, impactul pe economie se va dori să fie cât mai mic, așa că alternative gen, da nu întră toate lumea într-un restaurant în interior, dar vaccinații vor putea să între într-un restaurant la interior, măsuri pe care le vedem deja în Franța, în Grecia, deci se poate ajunge la aceste situații.
Este imposibil să închidem restaurante complet când vedem că există persoane care reprezintă un risc minor dacă întră și consumă și participa la aceste activități și atunci impactul economic este unul mai mic.
În mare parte din Europa țările abordează astfel de probleme. Toate regulile noastre implică grupuri de testați, vaccinați sau trecuți prin boală.
Problema este când începe o creștere semnificativă până unde te duci și care vor fi aceste reguli, mai permiți accesul celor nevaccinați în spații închise, spații pe care le închideam complet noi, vor putea rămâne deschise numai pentru cei nevaccinați până la o anumită incidența”, a explicat Arafat, potrivit sursei citate.