Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că țara noastră se îndreaptă spre ratarea tuturor țintelor privind acoperirea vaccinală și aduce în discuție valul patru al pandemiei, care ar putea genera cazuri grave de COVID-19 și implicit noi decese, scrie Observatornews.
Alexandru Rafila a atras atenția, la RFI, că obiectivele din campania de vaccinare anti-Covid vor fi ratate în acest an, în România: ”În mod evident, ne îndreptăm, cel puțin în cursul acestui an, spre ratarea tuturor țintelor legate de acoperirea vaccinală, pentru că toată lumea spera să vaccinăm 10 milioane de persoane, măcar la începutul toamnei, dacă era să fim rezonabili. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar lumea, în mod evident, fie nu a fost convinsă, fie a fost demobilizată să se vaccineze, prin anumite tipuri de mesaje care au fost transmise în această perioadă, în care situația din România a fost prezentată ca un mare succes, în condițiile în care în mod evident discutăm de penultimul loc din UE ca și număr de doze administrat la 100 de locuitori. Deci este clar că este un insucces și acest insucces a fost generat și de diverse declarații care au făcut referire la numărul de cazuri, care era singurul element important, nu și la acoperirea vaccinală”.
Alexandru Rafila consideră că valul patru va aduce cazuri grave și decese.
”E foarte greu să spun cum va arăta, dar în mod evident, el nu ne va ocoli. Vedem că acest număr de reproducere care a devenit și în România supraunitar, de circa o săptămână, va duce la creșterea numărului de cazuri (…). În multe țări în care există recrudescența pandemiei, trecerea de la câteva sute de cazuri pe zi la câteva mii de cazuri pe zi se produce într-un timp foarte scurt, de două-trei săptămâni, s-a întâmplat în Grecia, în Olanda. Or eu am auzit-o pe doamna ministru că dânsa e pregătită, că de la sfârșitul valului trei pregătește intervenția sau reacția în cazul valului patru. Sper să fie și adevărat, pentru că valul patru dacă va veni, va duce în România unde acoperirea vaccinală este scăzută și la apariția de cazuri grave și la înregistrarea de decese, pentru că una este să apară un număr de cazuri într-o țară unde populația este vaccinată în proporție de 70% și altceva este să apară același număr de cazuri într-o țară în care populația este vaccinată doar în proporție de 30%, pentru că atunci, proporția de cazuri grave și de decese va fi mult mai mare în țara unde există doar această acoperire vaccinală de 30% și noi ne găsim într-o astfel de situație”, a fost de părere Rafila.