Situație gravă la Botoșani! Locuitorii de pe stradă din municipiu ar putea ajunge în situația de a nu mai avea acces în locuință, după ce calea de acces a fost revendicată și a devenit proprietate privată. Este vorba despre un teren de aproximativ o mie de metri pătrați de pe strada Veteranilor, care a devenit proprietatea unei persoane fizice. Omul a cerut municipalității certificat de urbanism pentru construcția unui gard. Așa că zecile de familii care trăiesc în zonă riscă să nu mai aibă acces în propriile case.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, susține că Primăria a făcut o evaluare a terenului, iar un metru pătrat de teren în zonă este evaluat la 30 de euro. În schimb, proprietarul a făcut și el o evaluare și cere de trei ori mai mult, adică 90 de euro pe metrul pătrat.
„El e prin Canada, știu că i-a dat Primăria câțiva ani bani ca să nu închidă bucata asta de drum și văd că deocamdată, acum, nici nu se asfaltează, o canalizare nu putem face pe aici. Stăm așa…”, spune un botoșănean care locuiește pe strada respectivă.
Pentru a ajunge la un compromis, o comisie din primărie va începe o negociere cu propietarul terenului.