Guvernul a alocat peste 8 milioane de lei pentru localitățile din Botoșani afectate de inundații. Vezi cât a primit fiecare!

Guvernul a alocat peste 8 milioane de lei pentru localitățile afectate de inundațiile din luna iunie. Fondurile au fost alocate în urma evaluărilor făcute în întreg județul de comisiile mixte formate din ordinul prefectului Dan Nechifor.

Specialiști din diverse instituții cu atribuții în constatarea și evaluarea pagubelor suferite de infrastructura rutieră afectată de aluviunile pluviale s-au deplasat în toate cele 29 de unități administrative pentru a verifica și a centraliza nevoile de fonduri cu ajutorul cărora să se repare ceea ce au stricat ploile.

Drumuri sătești, comunale și de exploatare, străzi, șanțuri dalate, sisteme de scurgere a apei de ploaie sunt principalele obiective vizate de alocările financiare. În lista unităților administrativ-teritoriale sunt Municipiul Botoșani, orașul Ștefănești și 27 de comune botoșănene:

 

  Județul Botoșani                  Total, din care:                            8.003.000 lei
Municipiul Botoşani Refacere străzi: Str. Barbu Lăzăreanu, Str. Izvoarelor, Str. Moara de Foc, Str. Vâlcele, Str. Zimbrului – 3,116 km 737.000
  Refacere structură rutieră asfaltată în intersecţia Str. Săvenilor cu Str. Împărat Traian – 157 mp
  Refacere pasarelă pietonală Str. Plopilor peste pârâul Luizoaia
  Refacere 3 sisteme de scurgere ape pluviale: 1 sistem în intersecţia Calea Naţională cu str. Ion Pillat, 1 sistem în intersecţia str. Octav Onicescu cu str. Împărat Traian, 1 sistem în intersecţia str. George Enescu cu str. Mihail Kogâlniceanu
Orașul Ștefănești       Refacere drumuri săteşti: DS 689 (Str. Mihai Eminescu), DS 214 (Str. Râpa Galbenă), DS 525 (Str. Liviu Rebreanu), DS 321(Str. Sf. Gheorghe), DS 448 (Str. Emil Racoviţă), DS 703 (Str. Ghe. Lazăr), DS 279 (Str. Mihai Viteazul) – oraş Ştefăneşti; DS 642 (Str. Sf. Ioan), DS 642 (Str. George Topârceanu), DS 72 (Str. Matei Corvin), DS 86-670-69 (Str. Dimitrie Camtemir) – sat Stânca; DS 911 (Str. Burebista) – sat Bobuleşti; DS 139 (Str. Gheorghe Punga) – sat Bădeuţi – 4,600 km 138.000
Comuna Avrămeni Refacere drumuri sătești: DS 72 – sat Timuş; DS 70 – sat Panaitoaia   – 0,670 km 34.000
  Refacere 1 podeţ pe DE 392-DE 384 (între satele Ichimenii Noi şi Ichimenii Vechi)
Comuna Călăraşi Refacere drumuri comunale: DC 35E între sat Pleşani-sat Libertatea; DC 35G – sat Libertatea; DC 35A, DC 35B, DC 35D – sat Călăraşi – 6,100 km 553.000
  Refacere drumuri sătești: DS 156, DS 157-161, DS 126, DS 182, DS 77, DS 250-257, DS 1, DS 167 – sat Pleşani; DS 202, DS 123, DS 11, DS 95+76+67, DS 155, DS 176, DS 185/1, DS 54, DS 45, DS 32, DS 217, DS 4 – sat Libertatea; DS 499, DS 469/1, DS 416, DS 369, DS 312, DS 260, DS 200, DS 500+DS 103, DS 60, DS 17, DS 180, DS 732, DS 874, DS 920, DS 980, DS 757, DS 1029, DS 1057, DS 756/1, DS 789/1, DS 1094, DS 1226 – sat Călăraşi  – 11,800 km
  Refacere 2 podețe pe DC 35E – sat Pleşani
Comuna Conceşti Refacere drumuri săteşti: DS 21, DS 35, DS 38, DS 37, DS 3, DS 19, DS 26, DS 59, DS 58, DS 67, DS 56, DS 69 – sat Concești                                                                    – 5,250 km 138.000
Comuna Corni Refacere drumuri de exploatare: DE 55+DE 553+DE 42 – sat Corni  – 0,500 km 20.000
  Refacere 1 podeţ pe DE 55+DE 553+DE 42 – sat Corni
Comuna Cordăreni Refacere drumuri săteşti: DS  129, DS 157, DS 334, DS 253, DS 290, DS 353, DS 375, DS 430, DS 694, DS 705, DS 604, DS 605, DS 760, DS 799, DS 934, DS 1039, DS 1084, DS 1062, DS 1070, DS 890/1, DS 884, DS 878, DS 856 -sat Cordăreni;  DS 500, DS 482, DS 162, DS 133, DS 45, DS 46, DS 303, DS 302, DS 24, DS 25 – sat Slobozia; DS 1409, DS 1207, DS 1276, DS 1114, DS 1220, DS 1265 – sat Grivița – 11,500 km 236.000
  Refacere drum vicinal: DV 100 – sat Cordăreni – 0,500 km
  Refacere 1 km şanţ dalat pe DC 71A – sat Cordăreni
Comuna Coţuşca Refacere drumuri săteşti: DS 61, DS 67, DS 92, DS 127, DS 390, DS 442 – sat Crasnaleuca; DS 119, DS 143 – sat Cotu Miculinţi                                                                       – 1,620 km 26.000
Comuna Cristineşti Refacere drumuri săteşti: DS 391 – sat Dămileni – 1,800 km 123.000
  Refacere drumuri de exploatare: DE 532, DE 543 – sat Dămileni  – 3,000 km
Comuna Drăguşeni Refacere drumuri comunale: DC 21 – sat Drăguşeni; DC 7 – Sat Sarata – 1,050 km 596.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 889, DS 957, DS 848, DS 586, DS 764, DS 392, DS 512, DS 730 – sat Drăguşeni  – 2,050 km
  Refacere drumuri de exploatare:  DE 111, DE 107 – sat Podriga – 3,600 km
  Refacere 9 podeţe: 1 podeţ pe DS 889, 1 podeţ pe DS 957, 1 podeţ pe DS 848, 1 podeţ pe DS 586, 1 podeţ pe DS 764; 1 podeţ pe DE 111 – sat Drăguşeni; 2 podeţe pe DC 7 – sat Sarata; 1 podeţ pe DE 107 – sat Podriga
Comuna Durneşti Refacere drum comunal: DC 26 – între sat Băbiceni şi sat Broşteni –  3,000 km 90.000
Comuna Frumuşica Refacere drumuri săteşti: DS 572, DS 340, DS 396, DS 248 – sat Stroieşti; DS 248, DS 195, DS 263+DS 368+DS 283, DS 283 – sat Şendreni; DS 106, DS 301, DS 144 – sat Vlădeni Deal; DS 85, DS 40 – sat Vlădeni Vale; DS 223 – sat Rădeni Vechi; DS 119+DS168 – sat Rădeni Noi; DS 230, DS 28, DS 231, DS 121 – sat Boscoteni -18,950 km 598.000
  Refacere drumuri de exploatare: DE 191 – sat Rădeni Vechi – 1,000 km
Comuna George Enescu Refacere drumuri comunale: DC 138 – sat Stânca – 0,380 km 101.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 1231, DS 1190, DS 145 – sat  Dumeni; DS 1560, DS 1579 – sat  Şipoteni; DS 147-DS 173  – sat Popeni – 2,220 km
  Refacere drumuri de exploatare:  DE 535 – sat Şipoteni, DE 70, DE 71/0 – sat Stânca  – 0,820 km
Comuna Havârna Refacere drumuri săteşti: DS 1419,  DS 1121, DS 1420, DS 1452+DS1154, DS 1497, DS 1588, DS 934, DS 698, DS 642, DS 800 – sat Havârna;  DS 446, DS 494, DS 270, DS 77 – cătun Bașeu (sat Havârna); DS 223, DS 204, DS 132 – sat Gârbeni; DS 88, DS 146, DS 276, DS 146, DS 285 – sat Tătărășeni;  DS 262, DS 18, DS 192, DS 180 – sat Balinți – 6,770 km 131.000
Comuna Hudeşti Refacere drumuri săteşti: DS 1223, DS 121, DS 1068, DS 1477, DS 1500 – sat Hudeşti; DS 520, DS 444, DS 1416, DS 936 – sat Mlenăuți; DS 202, DS 433-DE 1351 – sat Bașeu; DS 732, DS 760, DS 673, DS 12, DS 1101 -sat Alba; DS 130 – sat Baranca                                                                    – 9,290 km 236.000
  Refacere drumuri de exploatare: DE 100 – sat Alba; DE 866 – sat Hudeşti – 0,800 km
Comuna Ibăneşti Refacere drumuri comunale: DC 81 – sat Ibăneşti – 1,500 km 284.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 113, DS 24, DS 127-38, DS 80, DS 321, DS 686, DS 349, DS 700, DS 699, DS 427 – sat Dumbrăvița; DS 1550, DS 1365, DS 723, DS 8, DS 1366, DS 1551, DS 220, DS 456, DS 421, DS 972, DS 50 – sat Ibănești – 10,450 km
  Refacere drumuri de exploatare:  DE 609 – sat Dumbrăvița; DE 128, DE 174/4, DE 303 – sat Ibăneşti – 2,200 km
Comuna Manoleasa Refacere drumuri săteşti: DS 535 – sat Loturi; DS 51 – sat Iorga; DS 70/1 – sat Manoleasa Prut; DS 57, DS 80, DS 180, DS 132, DS 242, DS 198, DS 177, DS 154, DS 113, DS 312, DS 319, DS 105 – sat Manoleasa – 4,230 km 134.000
  Refacere 1 podeţ pe DE 551 – sat Manoleasa
Comuna Mihai Eminescu Refacere drumuri comunale:  DC 61B, DC 61C, DC 61 – sat Cătămărăşti; DC 62 – sat Cerviceşti; DC 62 – sat Cucorăni;  DC 61A – sat Stânceşti – 3,900 km 1.753.000
  Refacere străzi: Str. Lalelelor, Str. Măcinilor – sat Cătămărăşti Deal; Str. Porumbeilor, Str. Amurgului, Str. Lacului, Str. Grădinilor, Str. Codrii de Aramă – sat Cătămărăşti;  Str. Dorohoiului, Str. Buduhacea, Str. Pădurii, Str. Şcolii – sat Cerviceşti; Str. Petre Irimiescu, Str. Izvorasului – sat Cucorăni;  Str. Dumbravei – sat Ipoteşti;  Aleea Poveştilor; Str. Fundoaia; Str. Theodor Calimachi,  Str. Salcâmilor, Str. I.D. Marin, Str. Izvorului – sat Stânceşti; Str. Şcolii – sat Manoleşti – 9,000 km
  Refacere 7 podeţe: 2 podeţe în sat Cătămărăşti Vale , 2 podeţe în sat Ipoteşti (Ale. Gavanului, str. Nuferilor), 3 podeţe în sat Stânceşti (Str. Cetăţilor, Str. Izvorului, Str. Fundoaia)
Comuna Mileanca Refacere drumuri comunale: DC 21B – sat Codreni; DC 21A – sat Seliștea – 4,200 km 346.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 1022, DS 958, DS 44, DS 28, DS 106, DS 145, DS 174, DS 955, DS 865, DS 249, DS 749, DS 706, DS 564, DS 2, DS 533, DS 464, DS 432, DS 393, DS 314, DS 279 – sat Mileanca; DS 280, DS 323, DS .000253, DS 162, DS 152, DS 176, DS 193, DS 84, DS 71, DS 5.0005 – sat Codreni;  DS 57, DS 139, DS 66, DS 49, DS 133, DS 73, DS 40, DS 158, DS 1526, DS 82, DS 30, DS 164, DS 116, DS 91, DS 10 – sat Scutari; DS 81, DS 53 – sat Seliștea – 10,480 km
  Refacere drum de exploatare: DE 220 – sat Mileanca – 1,000 km
Comuna Mitoc Refacere drum comunal: DC 9A sat Mitoc – sat Horia – 1,800 km 81.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 973, DS 761, DS 925 – sat  Mitoc – 0,900 km
Comuna Nicşeni Refacere drumuri comunale: DC 65 între sat Nicşeni – sat Dacia  – 2,000 km 191.000
  Refacere drumuri săteşti: DS 6, DS 50 – sat Dacia; DS 259,
  DS 215, DS 352, DS 351, DS 389, DS 692, DS 574, DS 595,
  DS 555, DS 533, DS 629, DS 657, DS 400, DS 735 – sat Nicşeni; DS 159, DS 361+DS 389, DS 453, DS 479, DS 901 – sat Dorobanţi – 4,380 km
Comuna Româneşti Refacere drumuri comunale: DC 330 (între sat Româneşti şi sat Sarata), DC 370 (între sat Româneşti şi sat Albeşti) – 3,300 km 99.000
Comuna Stăuceni Refacere drumuri săteşti: DS 124, DS 209, Str.18, DS 295, DS 390, DS 337, DS 441, DS 426, DS 464 – sat Victoria; DS 926, DS 1016, DS 1131, DS 223, DS 293, DS 1160/1 – sat Tocileni; DS 51, DS 267, DS 245, DS 232, DS 233, DS 106, DS 246 – sat Siliştea; DS 351, DS 352, DS 263, DS 243/1, DS 285, DS 92, DS 510, DS 534, DS 326 – sat Stăuceni – 8,840 km 340.000
  Refacere 4 podeţe: 2 podeţe în satul Victoria, 1 podeţ la intersecţia DS 223 cu DS 107 – sat Tocileni, 1 podeţ sat Stăuceni
Comuna Suliţa Refacere străzi: Str. 295 (Alunului), Str. 41 (Stejarului) + str.9 (Lastari) – sat Suliţa; Str. 769 (Zorilor), Str. 145 (Dorului), Str.559 (Aliezului) – sat Dracşani – 1,450 km 92.000
  Refacere drumuri de exploatare: DE 1113-1114 – sat Suliţa; DE 1755 – sat Dracşani – 1,200 km
  Refacere 100 ml şanţ betonat distrus pe str. 260 (Sloboziei)
Comuna Suharău Refacere drumuri săteşti: DS 1410, DS 1457, DS 1689, DS 1626, DS 1508, DS 1516, DS 1269, DS 1322/1, DS 949, DS 1231, DS 1155, DS 1019, DS 725, DS 751, DS 231, DS 201, DS 27, DS 137, DS 289, DS 386, DS 60, DS 401 – sat Suharău; DS 237, DS 128, DS 129, DS 14,  DS 19 – sat Plevna; DS 24, DS 72, DS 449, DS 439, DS 459, DS 468, DS 101 – sat Smârdan;  DS 245, DS 234, DS 529, DS 333, DS 338, DS 339, DS 187, DS 162 – sat Lișna; DS 863, DS 864, DS 837, DS 876 – sat Oroftiana – 9,500 km 90.000
  Refacere drumuri de exploatare: DE 934, DE 606 – sat Suharău – 0,650 km
  Refacere 1 podeţ pe DS 1457 – sat Suharău
  Refacere şanţ dalat pe DC 82 – sat Suharău – 0,940 km
Comuna Truşeşti Refacere drum comunal: DC 32 – sat Truşeşti – 1,000 km 134.000
  Refacere străzi: Str.22, Str. 24, Str.25, Str.26, Str.29, Str.49, Str.51, Str.52+53 – sat Truşeşti; Str. 14 +Str.15 +Str.34 +Str. 35 – sat Buhăceni – 3,150 km
  Refacere 1 podeţ pe str. 26 – sat Truşeşti
Comuna Tudora Refacere drumuri săteşti: DS 2003, DS 1909, DS 1860, DS 1207, DS 1176, DS 393, DS 375, DS 41, DS 268, DS 221, DS 441, DS 844, DS 943, DS 872, DS 904; DS Dealul Crucii, DS 290, DS 268, DS 440, DS 619, DS 656, DS 373 – sat Tudora – 8,900 km 267.000
Comuna Văculeşti Refacere drumuri comunale: DC 71 – sat Văculeşti;  DC 74 – sat Gorovei  – 7,500 km 205.000
  Refacere drumuri săteşti:  DS 338, DS 414, DS 573, DS 526 – sat Sucenița; DS 11, DS 12 – sat Gorovei; DS 850, DS 786, DS 51, DS 215, DS 967, DS 136, DS 393 – sat Văculești  – 5,880 km
Comuna Vârfu Câmpului Refacere drum comunal: DC 67 – sat Ionăşeni  – 3,500 km 230.000
  Refacere drum sătesc: DS 275 – sat Ionăşeni  – 1,000 km
  Refacere 0,2 km şanţ dalat pe DC 181 – sat Ionăşeni

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *