O femeie de 40 de ani, care arată ca o minoră, a fost găsită, luni, într-un sac de plastic, în scara unui bloc din Suceava. Persoana a fost gasita de echipajul de poliție prezentând semne vitale dar in stare de semiconștiență, fiind solicitat echipaj de ambulanță si fiind transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate. La unitatea medicala persoana in cauză si-a revenit si este in afara oricărui pericol.
„Investigativ preliminar s-a stabilit ca victima nu era minoră, ci o femeie de 40 de ani cu grave probleme psihice si de dezvoltare fizică, prezentând fizionomia unui minor. Aceasta locuiește intr-un apartament din cartierul Burdujeni împreună cu mama și fratele său de 37 de ani, ambii cu grave probleme psihice. Pe acest fond cei doi (mama si fiul) ar fi agresat victima, ar fi pus-o intr-un sac si ar fi abandonat-o in scara blocului in care locuiesc. La fata locului a fost deplasată echipă operativă complexă din cadrul SIC si laboratorul criminalistic mobil pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. De asemenea, a fost informată și DGASPC și unitatea medicală de specialitate pentru preluarea celor doua persoane agresoare”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.
Polițiștii continuă cercetările.