Un om al străzii a găsit un portofel plin cu bani la gunoi, la Botoșani, dar a plătit, la propriu, pentru asta. Bărbatul a dat dovadă de corectitudine și a mers să ducă banii direct la Poliție. Îi era frică, însă, să meargă pe jos până la secție cu o sumă atțt de mare asupra sa așa că a scos din buzunar proprii bani și a plătit un taxi.
Ajuns la Poliție, bărbatul a predat întreaga sumă de bani găsită oamenilor legii.
Vă reamintim că un bărbat de 53 de ani, din comuna Hănești, a găsit, pe 13 iulie, într-un container de depozitare a deșeurilor menajere, din municipiul Botoșani, zona Pacea, peste 20.000 de lei. Bărbatul a mers la sediul IPJ Botoșani, unde a predat polițiștilor suma găsită.
„Un astfel de comportament este lăudabil, mai ales că bărbatul respectiv face parte din categoria celor fără adăpost, iar în momentul în care a intrat în posesia banilor, s-a deplasat în cel mai scurt timp la sediul politiei”, susțin polițiștii.
Oamenii legii reamintesc că însușirea bunului găsit reprezintă infracțiune dacă bunul nu este predat poliției în termen de 10 zile și se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Un botoșănean a găsit peste 20.000 de lei la gunoi. Ce a făcut cu banii