Pensionarii din judeţul Botoşani sunt cei mai săraci din ţară. Mulţi dintre ei au pensii de CAP şi trăiesc efectiv de pe o zi pe alta. Sunt destui care nu-şi permit tratamentul şi nici nu se pot hrăni cum trebuie. Riscă să moară cu zile mai ales cei care au diverse infirmităţi
Botoşani este un judeţ preponderent rural şi agrar. Aici trăiesc, aşa cum arată şi statisticile naţionale, cei mai săraci pensionari din România. Sunt vârstnici care supravieţuiesc cum pot din pensia minimă, iar după o viaţă de muncă istovitoare trăiesc şi o bătrâneţe de coşmar, plin de lipsuri şi suferinţă. De altfel, o treime din populaţia judeţului Botoşani este reprezentată de pensionari. Dintre aceştia, mai bine 75% au pensii mici, iar 15% dintre ei au pensii sociale. Aceştia din urmă sunt ţăranii care au muncit la CAP-uri în anii comunismului. „În momentul de faţă, la nivelul judeţului Botoşani, înregistrăm un număr de 90.525 de pensionari, dintre care pensionari cu pensii de CAP sunt în jur de 12.645. Pensia medie pentru pensionarii de CAP este de 653 de lei.”, spune Cristina Anton, director la Casa Judeţeană de Pensii.
„Medicamente cumpăr pe rând: o lună pentru o boală, o lună pentru alta”
Moş Dumitru Grădinaru, din Burleşti, este alături de întreaga sa generaţie de truditori pe ogoare, unul dintre cei mai săraci pensionari din România. Are 84 de ani şi nu-şi aminteşte să se fi odihnit vreodată. A început să muncească alături de părinţi de la vârsta de 6-7 ani. De atunci, nu s-a mai oprit. Nu a plecat în concedii, şi nici nu a văzut vreodată o staţiune. Munca l-a betegit. Abia-şi mai mişcă un picior. Aproape 40 de ani a trudit pentru CAP şi la stână, în anii comunismului. Îşi aduce aminte ce însemna munca, mai ales vara, pentru a face normele.
„Era aşa de greu că nici nu-ţi venea poftă să mănânci. Munceai să-ţi faci norma. Dacă nu făceai, vai de capul tău. Ne-am crescut copiii cum am putut. Am dat la sapă de nu ştiam de noi. Am fost şi la oi şi la câmp. Muncă, pe toate felurile de vreme, şi ploaie şi ninsoare. Îţi găsea de treabă”, spune moş Dumitru.
Drept răsplată, primeşte pensia minimă de 800 de lei. Are hipertensiune arterială, un picior blocat şi alte probleme de sănătate. Banii abia-i ajung de tratament. „Ca să-mi mai rămână şi mie, îmi cumpăr pe rând medicamente. O lună pentru o boală, o lună pentru cealaltă. Când îi văd cum se duc, îmi vine să plâng. Mie să ştiţi că nu-mi pare rău că am muncit. Mi-a plăcut să muncesc. Dar parcă aşa sărăcie la bătrâneţe îi tare greu”, spune pensionarul botoşănean. Ca moş Dumitru sunt majoritatea pensionarilor din satele Botoşaniului. „Toţi cei de-o vârstă cu mine, dar şi mai mici, suntem toţi o apă şi un pământ. Toţi au muncit pe rupte. Şi acum, o viaţă de calicie”, mai spune el.
„Şi-a bătut joc statul de ei”
În afară de pensionarii CAP, mulţi alţi vârstnici din Botoşani au venituri mici. Au muncit în fabrici sau în domenii unde salariile erau mici. ”Valoarea pensiilor este dată de venituri. Dacă veniturile de-a lungul timpului au fost mari, atunci şi punctajul la pensie va fi unul mare. Dacă veniturile au fost mici şi pensia va fi destul de mică. În ceea ce priveşte pensiile de CAP ele se calculează în mod diferit, după numărul de norme, după timpul util. Niciodată o pensie de CAP nu va avea mai mult de 0.57 de puncte. Asta înseamnă că este sub nivelul pensiei minime de 800 de lei. ”, precizează Cristina Anton. Veronica Ameroaie, o pensionară din judeţul Botoşani, a muncit o viaţă, iar acum abia dacă primeşte 1000 de lei pe lună.
„Este foarte, foarte greu. Cu banii ăştia trebuie să cumpăr medicamente, mâncare şi ce mai am nevoie pe acasă. Cum să fac toate astea ? Şi cheltuielile cine le plăteşte? Vai de capul nostru”, spune botoşăneanca. În sate, mărturisesc localnicii, vânzătoarele de la magazine au ajuns să le fie frică să mai spună patronilor cât au încasat într-o zi. „Abia intră cinci oameni pe zi. Să cumpere o pâine, câteva nimicuri. Vai de capul lor! Totul pe caiet. Este o sărăcie lucie”, spune o localnică din Burleşti.
O altă femeie din Unţeni adaugă că mulţi bătrâni mor cu zile. „Când nu mai pot face treabă, nu-şi mai pot îngriji grădina, este dezastru. Copiii plecaţi, ei singuri. Mor cu zile în case, fără mâncare, fără medicamente. Cu ce să plătească om? Şi-a bătut joc statul de ei. I-a muncit până nu a mai putut şi acum le dă trei parale”, spune botoşăneanca.
Sursa: adevarul
