Un polițist a provocat un accident după ce s-a urcat băut la volan

Foto: Digi24

Acuzaţii grave la adresa unui poliţist din Timiş, implicat într-un accident rutier uşor. Testele arată ca bărbatul urcase băut la volan. Mai mult, a plecat de la locul accidentului chiar de sub nasul colegilor săi. Poliţistul, aflat în timpul liber, era îmbrăcat în civil. Un dosar penal a fost deschis în acest caz.

Accidentul s-a petrecut în Lugoj, când maşina poliţistului a fost acroşată în trafic, de un alt autoturism. Aşa a ieşit la iveală că omul legii era băut de fapt. Rând pe rând, colegii lui au ajuns la faţa locului. Până la urmă agentul iese din maşină, dar nu suflă în etilotest, ci pleacă acasă,potrivit StirileProtv.ro.

Fratele celuilalt şofer implicat susţine că s-ar fi încercat mușamalizarea poveştii. Fratele șoferui implicat în accident: “Toţi au venit, au început să îl tragă de-o parte, colegii lui judiciariştii, unul i-a adus apă desfăcută înainte. Pe el l-au făcut scăpat cum se vede pe filamre, nu l-au prins l-au lăsat să fugă. Ulterior am înţeles că s-au dus după el şi l-au dus să sufle şi apoi l-au dus la probe de sânge”.

Până la urmă agentul de la poliţia judiciară a fost testat, iar rezultatul a fost 0,19. I s-au recoltat şi probe biologice şi a rămas fără permis pentru trei luni.

Andreia Jerdea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: “Precizăm că la nivelul I.P.J Timiș prin intermediul Biroului Control Intern se efectuează verificări pe linie disciplinară cu privire la comportamentul ofițerului cât și cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care au intervenit la eveniment”.

În plus, este anchetată şi fapta de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *