Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani reamintește fermierilor că până la data de 09 august 2021 inclusiv, primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Potrivit sursei citate, cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi depuse la Centrul județean Botoșani /centrele localeunde au fost depuse cererile unice de plată sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis. Fermierii arondați centrului local Flămânzi vor depune cererile la centrul județean Botoșani. Fermierii din comuna Avrămeni pot depune cererile de ajutor la Centrul Local Săveni.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență, se mai arată în documentul APIA.