Noi reguli pentru creșterea porcilor. Nerespectarea lor duce la amenzi de până la 8.000 lei

Pesta porcină schimbă regulile după care românii pot crește porci în gospodării, pentru consumul propriu. Autoritatea Sanitar – Veterinară a lansat un proiect de ordonanță de urgență care prevede amenzi de până la 8.000 de lei pentru cei care nu iau măsuri de biosecuritate și nu respectă restricțiile impuse de autorități.

Printre altele, în document scrie că porcii nu trebuie hrăniți cu resturi alimentare, iar la intrarea în adăposturile animalelor trebuie să existe locuri în care încălțămintea gospodarului să fie dezinfectată.

Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România: „Sunt câteva reguli de baza pe care le respectă toți crescătorii de porci din UE și nu trebuie să existe excepții, cu atât mai mult cu cât de 4 ani suntem afectați de această boală cumplită care a dus la o scădere a capacității fermelor românești de a pune carne de porc pe mesele românilor de la 70% la 30%.

Dacă nu punem niște reguli foarte clare pentru toți crescătorii de porci vom ajunge să importăm toată carnea de porc.

Să își înregistreze animalele în baza națională de date. Nu se comercializează porci fără să fie individualizați, fără să aibă o crotalie. Trebuie să știm de unde pleacă un porc și unde ajunge.

Mulți comercianți au făcut ravagii, au cumpărat porci extrem de ieftin din focare de pestă și i-au vândut în alte zone astfel răspândind boala”

Grâul roşu, dispărut din agricultura românească, va fi readus la viaţă în județul Botoșani. Ce calităţi are marca de lux

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *