Primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, anunță extinderea rețelei de iluminat în mai multe cartiere din municipiu

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, susține că în următorii ani vor fi schimbate 2.000 de corpuri de iluminat. El a vorbit, joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre semnarea contractului pentru delegarea gestiunii serviciului public de iluminat din municipiul Botoșani.

Intenționăm să schimbăm, în următorii ani, 2.000 de corpuri de iluminat care vor fi corpuri cu led și plata acestor corpuri va fi făcută din economia pe care o obținem de la energia electrică, pentru că aceste corpuri consumă foarte puțin. Mai mult, în caietul de sarcini pentru contractarea acestui serviciu am trecut obligații pentru telegestiune și de asemenea pentru suprailuminarea trecerilor de pietoni, așa cum a fost făcută în proiectul pilot de pe strada Împărat Traian”, a spus edilul.

Totodată, el susține că în caietul de sarcini a fost trecută și extinderea rețelei de iluminat pe o lungime de 4,3 km, dar și cinci străzi care în acest moment nu beneficiază de iluminat public. Este vorba despre

Aleea Nicolae Pisoschi, Vâlcelei- din Împărat Traian până în Doboșari, Anastasie Bașotă, din strada Peicu, str Mihai Eminescu- din Sucevei până la intersecția cu Spitalul județean,  și strada Uzinei- între Ștefan cel Mare și Calea  Națională. Urmează o licitație în acest sens, iar termenul de implementare este de cinci ani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *