Un copil de șapte ani s-a aflat de mic pe urmele infractorilor. Este vorba despre fiul șefului Postului de Poliție Verești, care se afla în mașină cu tatăl său în momentul în care acesta le-a dat de urmă celor doi indivizi urmăriți de Poliție prin Botoșani și Suceava.
Polițistul mergea la spital, cu mașina personală, împreună cu fiul său, de 7 ani, care suferise o accidentare ușoară. Pe drum, a observat un vehicul, care era urmărit de polițiștii din Suceava și Botoșani, cei doi ocupanți fiind bănuiți de furturi, în județul Botoșani.
Acesta și-a dat seama că autoturismul este suspect și l-a urmărit, păstrând contact vizual și transmițând telefonic date colegilor din Suceava și Botoșani. Constantin a observat că cei doi tineri urmăriți au abandonat mașina într-un lan de porumb, încercând să fugă. Imediat, polițiștii aflați în urmărirea lor au intervenit și i-au imobilizat, după ce au tras focuri de avertisment. În prezent, cei doi se află în custodia poliției.
Înainte de a fi prinși în județul Suceava, astăzi, polițiștii din Botoșani au încercat să-i oprească pe cei doi bărbați, care au fugit, cu un autoturism, neoprind la semnalele și somările regulamentare, fiind trase 7 focuri de armă. După un timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de poliție din județul Suceava, în localitatea Prelipca, dar șoferul nu s-a conformat nici de această dată semnalelor de oprire. În continuarea urmăririi, într-o intersecție, un alt vehicul a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție, producând doar avarii.
Mașina urmărită și-a continuat deplasarea, în zonă fiind direcționate forțe suplimentare, inclusiv un elicopter IGAV, aflat în misiune, într-o acțiune silvică.